„Ca şi Minulescu, Florin Iaru este un poet muntean prin excelenţă, bucureşteanul volubil şi teribilist, care are teatrul în sânge, doar că decorul şi recuzita sunt, în ultimele decenii ale secolului XX, altele decât în primele: ghitara electronică şi sintetizatorul au luat locul languroasei mandoline, iar beat generation pe al simboliştilor. Între Minulescu şi Florin Iaru mai există două verigi în lanţ: lunaticul Tonegaru (mai degrabă decât barocul Dimov) şi ploieşteanul Nichita Stănescu. Dansul, melodios ori sincopat, al stărilor de spirit de la acesta din urmă provine, ca şi anatomia, expusă pe planşa lirică. În sfârşit, discursul poetic a învăţat o mulţime de lucruri de la Voronca şi de la avangardişti, basculând, între dadaism şi suprarealism, între Urmuz şi Geo Bogza, între ludic şi patetic. Derizoriul şi seriosul sunt puse în contrapunct. Este, de altfel, tehnica preferată a acestei poezii, a cărei linie melodică este necontenit fracturată. Florin Iaru însuşi s-a revendicat de la o axă meridională a poeziei româneşti, care, după părerea lui, ar fi devenit dominantă în anii 1980, după aceea nordică (Blaga-Goga), sub semnul căreia ar fi stat o bună parte din poeţii anilor 1960. Însuşi acest bric-à-brac este caracteristic pentru un poet care nu numai că nu-şi ascunde (ori reneagă) modelele, dar le scoate în faţă şi le îngroaşă. (…)
Împreună cu Mariana Marin şi Elena Ştefoi, Florin Iaru, unul din marile talente actuale, scrie poezia politică a generaţiei lui.”
(NICOLAE MANOLESCU – Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură)
Florin Iaru – Fără mîine (antologie de poezii 1981-2019)
30,00 lei24,00 lei
Reducere: 20%
Florin Iaru – Fără mîine (antologie de poezii 1981-2019)
30,00 lei24,00 lei
Reducere: 20%Nora Iuga – 93 (antologie de poezii 1968-2024)
30,00 lei24,00 lei
Reducere: 20%
Florin Iaru (pseudonimul lui Florin Rîpă) s-a născut în 24 mai 1954, la București.
A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978.
A fost membru al Cenaclului de Luni. După absolvirea facultății, a fost profesor la Galați și la
Bulbucata, pînă în 1982. A devenit redactor al editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991–1992 a fost redactor la publicația Cotidianul. A fost vicepreședintele Uniunii
Scriitorilor în perioada 1995–1996. A realizat și prezentat emisiuni de cultură la postul național de televiziune și la TVR Cultural. Face parte din echipa redacțională a săptămînalului Cațavencii.
Colaborări: România literară, România liberă, 22, Cotidianul, Academia Cațavencu, Pro Sport (editorialist), Adevărul (editorialist), 24 FUN, Cațavencii ș.a.
Prezent în mai multe volume colective. Inclus în manuale de limba și literatura română, de la clasa a VI-a pînă la clasa a XII-a, vreme de aproape 20 de ani. „De-a wați ascunselea” în
manualul pentru clasa a XII-a de la Editura Art; „Cum să dai în mintea copiilor” în manualul pentru clasa a IX-a de la Editura Art, în modulul „Joc și joacă”; „Estetica” în manualul Editurii
Sigma din 2007.
OPERA
1981, Cîntece de trecut strada, Editura Albatros,
Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România;
1982, Aer cu diamante, Editura Litera, volum colectiv;
81
1984, La cea mai înaltă ficțiune, Editura Cartea Românească;
1990, Înnebunesc și-mi pare rău, Editura Cartea Românească,
Premiul orașului Slobozia pentru Cartea de poezie a anului;
2000, Tescani, 40238, Editura Image, volum colectiv;
2002, Poeme alese, Editura Aula;
2007, Povești erotice românești, Editura Trei, volum colectiv;
2009, Prima mea beție, Editura Art, volum colectiv;
2011, Fraier de București, Editura Polirom, 2015, ediția a doua;
2012, Moș Crăciun & Co, Editura Art, volum colectiv, record mondial
(Guiness Book) pentru cel mai rapid roman din lume;
2013, Prima dată, Editura Art, volum colectiv;
2013, Povestiri cu final schimbat, Editura Art, 2015, ediția a doua;
2017, Sînii verzi, Editura Polirom;
2019, Jos realitatea!, Editura Paralela 45,
Premiul AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2019;
2021, Ospiciile imaginației, Editura Cartier.
În 2020, volumul Sînii verzi a fost tradus în Germania.
Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franța, Spania, Statele Unite, Rusia etc.