„Romulus Brâncoveanu [este] remarcabil prin imageria uşor grotescă, prin modalitatea de amplificare în plan poetic a ritualului domestic, a unei mişcări viclene ce asociază elemente din paradigme din cele mai incongruente.”
Cristian Moraru – „Prima verba”, Viaţa studenţească,
anul XXVIII, nr. 45 (1017), 7 noiembrie 1984

„Într-o altă manieră decât Marin Sorescu, scriitorii actuali pot crea o nouă anti-lirică. Registrele de limbaj prin care realizează Romulus Brâncoveanu acest program implicit sau explicit din versurile sale au o remarcabilă varietate. Interogaţia retorică are o funcţie de şoc…”
Romul Munteanu – „Teritoriile poeziei”,
Flacăra, anul XXXIV, 47 (1588), 22 noiembrie 1985

„Romulus Brâncoveanu (…) foloseşte cu tâlc libertăţile supra-realismului, încercând nu o restituire a dicteului, cât o reconsiderare a funcţiilor lui; poetul are multă imaginaţie, ştie să sugereze prin asociaţiuni lexicale şocante, are un debit de avalanşă şi cultul subtextului; textele lui fiind foarte lungi şi semnificative.”
Laurenţiu Ulici – „Paradoxul grămezii”,
România literară, Anul XVIII, nr. 8, 21 februarie 1985

„Romulus Brâncoveanu (…) a încercat în zadar să publice o carte în timpul lui Ceauşescu (…) Adevăratul său volum de debut a apărut de curând şi echivalează cu o consacrare.”
Alex Ştefănescu – „Cărţile săptămânii”,
Expres Magazin, nr. 2 (76), an 3, 1992, 16–23 ianuarie

„Mi-e greu să apreciez în ce măsură sintagma optzecist întârziat (cu implicaţii bibliografice ce trimit clar la particularităţile diabolice, în fond, ale sistemului politico-socialo-cultural ceauşist) îl prinde, fără să-l ofenseze, pe Romulus Brâncoveanu (…) pe care printr-un gest reparator (…) Editura Eminescu l-a (re)debutat. Foarte apropiat ca structură de membrii Cenaclului de Luni, neşansa a făcut să cunoască experienţa procustiană a debutului colectiv. N-ar fi rău, poate, ca unii analişti literari să încerce o autopsie a acestei monstruozităţi neoproletcultiste, ridicată la rangul de concept (…)
A doua viaţă a lui D.Q. semnifică, în subtext, o dedublare existenţială impusă. D.Q. (poetul, profetul, inadaptatul) este dublul intelectualului supravieţuind cu
greu într-un dezolant oraş de provincie. Dificil de rezistat psihic acestei torturi a realului (…) Poetul uzează cu virtuozitate de toate clapetele discursului: meditativ, ironic, melodramatic, parodic, celebralizant, colocvial (…) Romulus Brâncoveanu este un poet interesant pe care putem miza.”
Nicolae Oprea – „A doua viaţă a lui D.Q.”, Calende, nr. 2 (14),
februarie 1992